Atestat la informatica - Toma Roxana & Rusen Matei
Mihai Eminescu
Opera
Motto....
Opera
Opera poetică a lui Mihai Eminescu. Alături de volumele cuprinzând traduceri din limbi străine, piese de teatru, încercări beletristice, un rol important
îl au edițiile cu versuri (antume și postume). Poeziile au fost publicate in revista “Familia”.
Pe data de 24 ianuarie 1866, moare Aron Pumnul, profesorul său de literatură la Colegiul din Cernăuți unde învăța elevul Mihai. Cu această împrejurare șapte gimnaziști
tipăresc o broșură cu Lăcrimioare... la mormântul prea-iubitului lor profesoriu. A doua dintre aceste poezii este semnată: M. Eminoviciu, privatist.
Pe 25 februarie/9 martie revista Familia din Pesta îi publică poezia De-aș avea. Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat însă numele din Eminovici în Eminescu, nume pe care poetul
l-a adoptat imediat și pentru totdeauna.
Pe 15/27 mai - I se publică poezia O călărire în zori, pe 16/29 iulie revista Familia îi publică poezia Din străinătate, iar pe 14/26 august apare poezia La Bucovina, în revista Familia,
unde mai apar alte poezii, în 11/23 septembrie, poezia Speranța, iar pe 16/28 octombrie, Misterele nopții.
În lunile octombrie - noiembrie în cinci numere consecutive aceeași revistă îi publică nuvela Lanțul de aur, tradusă după Onkel Adam, scriitor suedez.
Pe 2/14 aprilie 1867 apare una din cele mai cunoscute poezii de tinerețe Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie în revista Familia.
În data de 18/30 iunie Apare poezia La Heliade.
În anul 1869, 31 ianuarie/12 februarie - Revista Familia continuă să-i publice poezii - Junii corupți.
Pe 11 aprilie - Apare în Familia poezia La moartea principelui Știrbey
Din 1870 datează primele sale încercări publicistice, astfel în 7/19 1870 și 9/21 ianuarie publică în gazeta Albina care apărea în limba română la Budapesta articolul O scriere critică,
în care ia va lua apărarea lui Aron Pumnul împotriva unei broșuri a lui D. Petrino din Cernăuți. Publicistul va trece la situația politică a românilor și a altor naționalități conlocuitoare din Austro-Ungaria publicând,
sub pseudonimul Varro, în Federațiunea din Pesta, trei articole, strâns legate între ele, pentru care a fost citat de procurorul public din Pesta: Să facem un congres (5/17 aprilie),
În unire e tăria (10/22 aprilie) și Echilibrul (22 aprilie/4 mai și 29 aprilie/11 mai)