Comunitatea religioasă dominantă în Istanbul este cea musulmană, sau islamică Islam, de care aparține circa 99% din populație.
Chiar din punct de vedere religios, încă de la ocuparea de către turci, marea capitală a avut un caracter cosmopolit, desigur, cu diferite grade de constrângere
din partea Inaltei Porți, cu diverse grade de toleranță. Religia non-islamică cea mai importantă, tolerată încă de la început de otomani a fost cea creștin ortodoxă,
adică cea tradițională în vechiul Constantinopol.
Bisericile catolice din Galata au primit libertate de funcționare printr-un tratat anterior cuceririi Constantinopol-ului, tratat survenit între sultan și locuitorii creștini, majoritar genovezi, ca răsplată pentru neimplicarea acestora în ajutorarea bizantinilor asediați. La începuturile puterii otomane s-au aciuit sub aripa Patriarhatului Ecumenic Ortodox o serie de rituri creștine răsăritene. Ulterior toate celelalte forme de rit crștin și-au obținut dreptul de a exista independent în capitala sultanilor, unele chiar prin tratate sau convenții inerstatale. Credința mozaică s-a bucurat totdeauna de toleranță în țările islamice, deci și în capitala otomană cea nouă. In istoria de cinci secole a Imperiului Otoman credințele și locașurile creștine au avut mult de suferit din partea guvernării musulmane, sau din partea credincioșilor musulmani habotnici.
Odată cu instaurarea Republicii Turcia toleranța religioasă s-a accentuat, iar numărul de credințe non-islamice s-a extins, deși majoritatea celor noi nu au un caracter reprezentativ.
Turcia alături de Franța și Portugalia formează grupul de state cu adevărat laice. Laicitatea Turciei este garantată de armată prin comandamentul ei suprem încă de când a fost instituită de Atatürk.
Bisericile catolice din Galata au primit libertate de funcționare printr-un tratat anterior cuceririi Constantinopol-ului, tratat survenit între sultan și locuitorii creștini, majoritar genovezi, ca răsplată pentru neimplicarea acestora în ajutorarea bizantinilor asediați. La începuturile puterii otomane s-au aciuit sub aripa Patriarhatului Ecumenic Ortodox o serie de rituri creștine răsăritene. Ulterior toate celelalte forme de rit crștin și-au obținut dreptul de a exista independent în capitala sultanilor, unele chiar prin tratate sau convenții inerstatale. Credința mozaică s-a bucurat totdeauna de toleranță în țările islamice, deci și în capitala otomană cea nouă. In istoria de cinci secole a Imperiului Otoman credințele și locașurile creștine au avut mult de suferit din partea guvernării musulmane, sau din partea credincioșilor musulmani habotnici.
Odată cu instaurarea Republicii Turcia toleranța religioasă s-a accentuat, iar numărul de credințe non-islamice s-a extins, deși majoritatea celor noi nu au un caracter reprezentativ.
Turcia alături de Franța și Portugalia formează grupul de state cu adevărat laice. Laicitatea Turciei este garantată de armată prin comandamentul ei suprem încă de când a fost instituită de Atatürk.
